Ce este vopsirea electrostatica?

Vopsirea electrostatică este o tehnologie superioară de aplicare a unei vopsele, sub formă de pudră, pe suprafeţele metalice care sunt ulterior tratate termic, asigurându-se astfel o rezistenţa îndelungată la uzură şi abraziune.

 

Motivul principal pentru care se preferă această tehnologie este aderenţa net superioară a vopselei la suprafaţa metalică tratată, cât şi uniformizarea mult mai bună a stratului de vopsea.

În cadrul procesului de vopsire, sunt folosite vopsele epoxidice şi poliuretanice de cea mai înaltă calitate.

 

În industria auto internatională, vopirea electrostatică reprezintă modalitatea preferată de vopsire de peste 25 de ani.

Principalele avantaje ale vopsirii electrostatice sunt:

  • Aderenţa ridicată la elementele vopsite
  • Putere mare de acoperire;
  • Rezistenţă mare la abraziune;
  • Rezistenţă mare la uzura;
  • Rezistenţă mare la agenţi corozivi;
  • Strat de vopsea uniform şi fin.

Pentru a asigura un rezultat optim, orice suprafaţă metalică ce urmează a fi vopsită electrostatic trebuie să treacă prin 3 etape de prelucare.

Aceste calitaţi sunt obţinute prin aplicarea vopselei încărcate electrostatic pe elementele metalice cu ajutorul unui pistol special.

IMG_8986 IMG_9820

Vopsire electrostatică - Etape

pregatirea suprafetei

1. Pregătirea suprafeţei ce urmează a fi vopsită

În cazul jenţilor de fier cât şi a celor din aliaj se începe printr o verificare amănunţită. Dupa caz, jenţile pot fi îndreptate sau sudate.

Totodată, sunt înlăturate valvele, acestea fiind înlocuite cu unele noi, dupa ce vopsirea este finalizată.

Dupa verificarea iniţială, urmează procesul de curăţare. Jenţile sunt sablate, asigurându-se astfel îndepartarea solului, a substanţelor uleioase, xidului/ruginii, zgârieturilor fine sau vopselelor vechi. Sablarea jenţilor se realizează cu ajutorul unui material abraziv (electrocorindon) înn granulatii diferite.

2. Aplicarea vopselei

Jenţile sunt vopsite cu vopsea sub formă de pudră cu ajutorul unor utilaje speciale, care conferă vopselei o sarcină electrică.
Vopseaua este atrasă de elementul ce urmează a fi acoperit, încarcat şi el cu o sarcină electrică, realizându-se astfel o peliculă uniformă de vopsea.

În cazul jentilor, acestea sunt vopsite în primă etapă cu un strat de grund, prin procedeu electrostatic.

Urmează aplicarea propriu-zisă a culorii alese de client şi la final, acoperirea jenţii cu un lac protector, tot prin procedeu electrostatic. Între fiecare vopsire, jenţile sunt tratate termic, la cuptor.

IMG_1007
janta_vopsita_electrostatic

3. Tratarea termică finală a jenţilor

Aceasta este facuta într-un cuptor special, la temperaturi intre 180 si 200˚C, asigurându-se astfel o polimerizare uniformă a vopselei.

Unul din avantajele principale ale vopsirii electrostatice îl reprezintă acoperirea calitativ superioară faţă de modalităţile de vopsire conventionale (vopsea lichidă), rezultatul fiind o peliculă dură, rezistentă la acţiune mecanică (stratul de vopsea nu se crapă la îndoire, nu se exfoliaza) şi la factorii meteorologici.